confesiune

M-am săturat. E mult prea mult pentru mine, și știu, n-ar trebui să vorbesc așa, dar... nimic nu mai are sens în viața mea, nu mai sunt sigură de nimic, uneori aș vrea sa nu mai gândesc așa mult, dar nu pot, nu pot... așa mi-e firea, și urăsc situația asta de incertitudine, credeam că am totul aranjat, credeam că am acoperit, că am prevazut tot, am avut o grămada de planuri B, dar nu mă așteptăm la asta, probabil dacă mi-ai fi zis că o sa-mi cadă un asteroid în cap, te-aș fi crezut mai mult. Şi nu știu, nu pot, ar trebui să pot, dar nu pot, și poate nu se înțelege nimic din ceea ce scriu, dar el v-a înțelege... dar nu vreau sa înțeleagă, pentru că atunci o sa își dea seama că sunt așa de nesigură, încât... nu pot să îl las sa vadă asta... de ce trebuie sa fie totul așa complicat... mint pe toata lumea, inclusiv pe mine, dar nu o pot spune, mă macină înauntru și singuru lucru pe care pot să-l fac e să zâmbesc și să scriu... să scriu, e unica mea șansa.