cuvinte

Poate ca am spus mai mult decat trebuia, si poate cuvintele nu au fost destul de potrivite, iar sensul lor si-a pierdut o parte din farmc pe drum, tu doar atat trebuie sa stii: IMI PASA!

when words can't describe the feeling...

Intr-o lume atat de numeroasa, oare dc ne simtim singuri? Prieteni am destui, unul pt fiecare ocazie, unul mai bun si mai diferit decat altul. Nu vreau sa ma plang, pt ca n-au facut nimic sa ma dezamageasca, au fost intodeauna acolo cand am avut nevoie de ei, m-au sustinut, m-au ajutat, mi-au readus zambetul pe buze, si pt asta ii iubesc si ii respect. Poate sunt eu de vina, poate sunt prea egoista, poate sentimentul asta care ma incearca nu-i decat un capriciu, o imaginatie de-a mea, poate... Dar el persista si se mareste pe zi ce trece, ascuns sub gramezi de alte ganduri. Am incercat sa le spun, sa ii fac sa inteleaga ce e cu mine, dar parca cuvintele nu sunt de ajuns. Parca nimic din ce le-as spune, sau l-as arata, nu ar putea explica intru totu sentimentul. De fapt nici eu nu mi-l pot explica, caci apare sub o forma de intrebare fara raspuns, si nu pot face altceva decat sa il las sa ma macine, sperand ca poate, intr-o zi, are sa ma paraseasca definitiv.

Revelatie in timpul orei de religie

Fiecare individ în parte este unic, deci şi sentimentul lui de iubire va fi unic, subiectiv. Dar dacă a iubi înseamnă a crede, atunci putem spune acelaşi lucru şi despre credinţă? Când e vorba de religie, ar trebui să ne conformăm normelor unei biserici sau să o modelăm astfel încât ea să corespundă normelor noaste?

Noapte

Lacrimi curg siroaie, intr-un izvor prea rece,
Iar visele tale, usor, par sa se inece,
Si nu mai e culoare,
Nici cant, nici armonie,
Caci tu ramai iar singur,
Pierdut in noaptea vie.
Si-ai vrea sa vin la tine
Si mana sa ti-o prind
Si-n al tau suflet gol,
Vapaie sa aprind.
Dar sub luna asta oarba
In zadar privesti,
Dupa fantasme albe, prea pline de povesti.

I'm Bibi, you are...?

Sunt singura acasa, pana si catelul a decis sa abandoneze corabia, si sa se afunde usor in lumea viselor. Doar iepurele alearga de zor prin camera incercand sa gaseasca cate o hartiuta de ceva lasata pe jos. M-am gandit de ceva timp sa imi fac un blog, dar iata-ma in fata actului propriu-zis fara nici un pic de inspiratie. Eu sunt Andreea, sau pentru majoritatea prietenilor mei Bibi, o fata oarecare, cu idei si ganduri pe care orice fata de varsta mea cred ca le are. As vrea sa imi incep descrierea cu o intrebare relativ simpla De ce? Poate va intrebati de ce am simtit nevoia sa imi creez un blog, care este scopul lui si cel mai important de ce al meu ar fi mai diferit decat celelalte. Ei bine, adevarul e ca nici eu nu stiu, poate ca din plictiseala, poate din dorinta de a face ceva sau poate pur si simplu pentru al folosi ca scurt rezumat mai tarziu. Haha! e atata liniste in jur... imi imaginasem altfel primul meu articol, credeam ca odata pusa in fata calculatorului, gandurile o sa-mi zboare si astfel, fara mari batai de cap o sa termin, imi dau seama abia acum cat de emotionata sunt stiind faptul ca aceste randuri ar putea fi citite si de alte persoane inafara de mine. Aici vreau sa fiu sincera, fara ocolisuri. Ma veti descoperi incetu cu incetu ( asa cum eu descopar Bucurestiul), caci fiecare cuvant, povestire sau ezitare a mea va va spune cate ceva despre mine.